Pași către o analiză SEO corectă și completă

Posted by

Ori de câte ori ne gândim la SEO ne amintim de faptul că acesta reprezintă o enigmă pentru mulți dintre noi. Și asta nu pentru că nu am știi să ne adaptăm la noile cerințe pe care le are motorul de căutare Google, ci pentru că de cele mai multe ori aceste criterii de optimizare funcționează în mod diferit de la site la site. Ba mai mult decât atât am putea spune că aceste criterii funcționează diferit chiar în cadrul aceluiași site și până la urmă parametrii după care putem face măsurătorile SEO nu sunt neapărat utili pentru fiecare site în parte.

De exemplu ceea ce poate fi înțeles foarte ușor aceleași creterii SEO nu funcționează la fel în cazul unui blog sau în cazul unui site de produse. Și asta pentru că în ambele cazuri conținutul este diferit, structura este diferită și mai mult decât atât aceste caracteristici SEO nu pot avea aceleași rezultate, chiar dacă acestea se aplică în mod egal și la fel pentru ambele situații. Cu toate astea cei mai mulți dintre specialiști sunt de părere că pentru a avea parte de rezultate cât mai bune în privința optimizărilor, dar mai ales a căutărilor în Google, totul este legat de capacitatea noastră de a ne testa corespunzător site-ul, site-urile după caz.

Prin urmare acești specialiști sunt de părere că aceeași indici și caracteristici SEO nu pot genera aceleași rezultate pentru două site-uri diferite, dar care au conținut asemănător și chiar merg mult mai departe și afirmă faptul că acești indici nu pot da aceleași rezultate nici pentru două pagini diferite ale aceluiași site sau blog. De altfel aceștia au întocmit și o listă cu cele mai importante principii prin care poți observa cât de mult te pot ajuta indicii de căutare SEO de la un site la altul sau de la o pagină de site la alta. Prin urmare dacă aveți de gând să testați toți acești indici tot ce trebuie să faceți este să luați în calcul următorii pași:

  • Realizează o observație – în momentul în care îți dorești o analiză SEO autentică trebuie să fii capabil să notezi toate lucrurile care ție ți se par concludente și pe care le observi la site-ul sau site-urile pe care tu le coordonezi. Deși acest lucru nu pare deloc ușor, ci mai degrabă seamănă cu acel căutat al acului în carul cu fân trebuie să iei în calcul toate acele date și modificări elocvente.
  • Cercetează toate modificările care apar și mai mult decât atât modificările care ție ți se par cele mai relevante pentru expertiza ta SEO. Pentru a face acest lucru trebuie să fii foarte atent la subiectul pe care vrei să-l dezbați și să te documentezi pe internet cu privire la acesta având drept surse și alte pagini, dar și alte site-uri.
  • Formulează o ipoteză din datele pe care tu le colectezi și pe care le-ai găsit cu privire la modificările pe care le-ai observat în timpul analizei întocmite de tine. Dar pentru a avea parte de o ipoteză cât mai corectă pentru site-ul tău vei fi nevoit să citești și diferite ghiduri de practică SEO pentru a putea ajunge la rezultatul dorit.
  • Efectuează un experiment cu datele pe care le-ai obținut de la site-ul tău și transpune-le pentru un alt site. Același lucru îl poți face și pentru diferite pagini din același site. După ce vei realiza genul acesta de experiment vei fi oarecum surprins de rezultatele pe care le vei descoperi. De fapt vei observa că pentru fiecare site, pagină analizată, chiar dacă sunt similare rezultatele sunt complet diferite.
  • Analizează toate datele chiar dacă acest lucru nu pare decât o lungă perioadă de muncă vei descoperi lucruri interesante legate de ceea ce tu știai despre indicii SEO, dar și despre acele analize SEO importante pentru fiecare afacere în parte. În funcție de aceste descoperiri și analize vei conștientiza gradul de eficiență al site-ului tău sau blogului, dar și beneficiile financiare pe care le poate avea o astfel de afacere (blog, site).
  • Raportează datele obținute astfel încât să le poți ține evidența ori de câte ori ești tentat să realizezi o astfel de analiză complexă a site-ului tău. De altfel aceste raportări te pot ajuta de-a lungul timpului să poți ține o evidență cât mai clară și mai eficientă a site-ului tău, dar și a acelor indici SEO importanți pentru motorul de căutare.

Având în vedere toate aceste chestiuni expuse în rândurile de mai sus toată această analiză nu pare atât de ușor de realizat, ci mai degrabă o necesitate pentru a înțelege cât mai bine toți acei factori care țin în primul rând de indicii SEO. De aceea nu uita să testezi în permanență blogul, site-urile și să-l expui, să le expui la diferite experimente, astfel încât să poți obține o analiză cât mai clară, complexă și în același timp completă.